Reprezentanţi ai Facebook au anunţat, joi, că reţeaua de socializare va utiliza softuri de inteligenţă artificială care vor permite identificarea şi eliminarea mesajelor extremiste, informează publicaţia The New York Times.
Ca răspuns la plângerile legate de incapacitatea Facebook de a controla mesajele extremiste de pe platforma de socializare, reprezentanţii reţelei de socializare au anunţat că vor dezvolta programe care se bazează pe inteligenţa artificială menite să descopere mesajele cu conţinut extremist. Monika Bickert, director în cadrul Departamentului de Management al Politicilor Globale a companiei Facebook, a anunţat că speră ca acest program să se dezvolte foarte mult în timp.
Una dintre funcţiile pe care această tehnologie le acoperă o reprezintă identificarea conţinutului care contravine termenilor de utilizare a reţelei de socializare, precum mesaje postate de grupuri extremiste, crime sau postări cu tentă rasistă.
Reprezentanţii Facebook au anunţat că sistemele care folosesc inteligenţa artificială vor ajunge să recunoască cuvinte sau expresii cheie folosite de organizaţiile teroriste. Acelaşi sistem va identifica utilizatorii care frecventează pagini sau grupuri ce promovează mesaje extremiste sau care îşi crează conturi false pentru a răspândi astfel de mesaje.
Facebook a fost criticat în trecut pentru că nu ar depune suficient efort pentru monitorizarea mesajelor cu tentă extremistă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: